Cu totii ne dorim sa „crestem” … pe plan mental – acumuland informatii, pe plan personal – acumuland relatii roditoare, pe plan spiritual – gasindu-ne pacea interioara… Unde si cand se intampla „cresterea” …. nici nu stim….

Pentru ca…. viata face sa se intample. Si in acest timp, pierdem din vedere lucruri.

Ne dorim o cariera si focus-ul nostru se indreapta spre acest obiectiv. Si dam tot ce putem, insa pe masura ce suntem mai aproape, nu observam ca drumul s-a ingustat. Si nici nu ne dam seama ca ne scapa ” grija” pentru ce se intampla in jurul nostru in acealasi timp.

” Vreau sa fiu cel mai bun sportiv” …. si asta inseamna a domina o arie a vietii… ” vreau sa am mai multi bani”…. si asta inseamna, in societatea actuala, mai multa putere….

Orice ne dorim e in regula atat timp cat, pe drumul obtinerii, ne expansionam si pe orizontala , nu doar pe verticala, inauntrul nostru si la exterior.

Realitatea este ca, daca la final, la momentul atingerii obiectivului, ai ramas singur… implinirea interioara nu rasuna la fel.

Cum ar fi daca am acorda mai multa atentie procesului in sine, decat scopului? Oare nu ne-ar usura drumul daca am acorda timp sa privim in jur, daca am permite altora sa contribuie… pe drumul nostru… daca am fi in sinergie cu tot ce ne inconjoara… De cele mai multe ori pierderile de pe parcurs sunt considerate „ necesare” pentru atingerea scopului… insa aceasta este doar o credinta care ne usureaza putin sufletul. Asa ca… propunerea mea pentru tine este : opreste-te macar un minut din alergat prin viata! Uita-te in jur, in viata ta, in situatiile de peste zi… chiar daca sunt si unele care nu te onoreaza… respira… cu siguranta a existat „ceva” care ti-ar fi facut ziua mai usoara… simpla contientizare a acestui lucru este primul pas spre „mai…„

Fii bland cu tine, omule!